Pesticidele distrug coloniile de albine în RM

Numeroasele familii de albine din satele Tomai, Gaidar şi Baurci nu au fost ucise de pesticidele folosite de agricultori pentru a stropi rapiţa, aşa cum se vehicula anterior. Este concluzia comisiei speciale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, care a investigat cazul. Specialiştii au depistat în probele prelevate mai multe tipuri de substanţe otrăvitoare, utilizate pentru tratarea altor culturi agricole, relatează Mesager.

„În fiecare sat diferită otrava. Este expertiză de laborator ce demonstrează că din 25 de pesticide au fost câte 2-3 depistate în fiecare sat. Dar ceea ce s-a depistat în albine nu s-a depistat în rapiţă. Numai trei porbe au fost cercetate fiindcă nimeni nu a vrut să plătească. Ca să cercetezi o probă costă 1131 lei. Raionul plăteşte numai pentru trei probe”, a menţionat Andrei Curca, preşedintele Comisiei.

În satul Gaidar, aproximativ 20 de apicultori au rămas fără albini în doar câteva zile. Nicolae Ciolac spune că a suferit pierderi imense. El este revoltat că fermierii care au prelucrat pământurile cu pesticide nu au fost deocamdată sancţionaţi.

Apicultorii spun că dacă autorităţile nu vor interveni, vor fi nevoiţi să renunţe la albine.

54 de apicultori din satele Tomai, Gaidar şi Baurci au pierdut în luna mai până la 80 la sută din numărul total de albine din cauza pesticidelor folosite de agricultori. Fermierii care utilizează produse chimice pentru protejarea culturilor agricole şi forestiere fără avertizarea apicultorilor riscă amenzi de până la 20 de unităţi convenţionale.

trm.md